Prima Evadare 9 mai

Ideea participarii la "Prima Evadare" a venit destul de tarziu, dupa Ecomarathon Moeciu de Sus.
Andreea si Nicu isi doreau neaparat sa mearga la Bucuresti pentru ca participasera si anul trecut si le paruse un concurs frumos cu multi oameni si un traseu mai mult decat accesibil.

Dupa ce alergasem cu o saptamana inainte la Ecomarathon (42 km), m-am gandit ca nu mi-ar strica un concurs de MTB mai ales ca nu era diferentza de nivel deloc si astfel puteam face o figura buna fara a forta prea mult, mai ales ca peste doua saptamani avem un alt maraton la Herculane.

Asa ca ne-am facut o echipa de 5 participanti brasoveni si saceleni si am purces catre Bucuresti. Pentru Balan si Andreea reprezenta un mic antrenament inainte de Oradea Iron Bike iar pt Iuli o posibilitatea de a ma bate mai ales ca a crescut mult ca forma in ultimele 6 luni.

Am plecat pe la 5 dimineatza din Brasov, dupa ce cu o zi inainte Nicu mai facuse un drum de Bucuresti (parea sa nu aibe nimic...poate un pic obosit). Peripetiile au inceput inainte de a ajunge in Bucuresti. Inainte de Ploiesti am facut explozie la masina, asa ca Nicu cu Andrei au fost nevoiti a-si arata iscusintele in ale mecanicii pt a ne pune iar pe "roate". Am ajuns intr-un sfarsit si la zona de start unde anul acesta s-au inscris aproape 1300 de concurenti. Am incercat sa ne incalzim un pic, nu prea am reusit din cauza ca am ajuns cam tarziu asa ca ne-am aliniat frumusel la start.

Nicu, Andreea si Balan in primii pt ca avea SPDuri si doreau sa scape de aglomeratie, io cu Iuli si Bogdan (care a aparut cu 5 minute inainte de start), pe la mijlocul plutonului.

Era un concurs cu foarte putine fetze cunoscute, ceva oameni de la MDM Bucresti si de la Verde Galati, in rest nimeni. Asa ca pana la finalul concursului nu am retinut prea multe figuri, poate doar tipa care a plecat in spatele meu si ne-am intalnit de cateva ori pe traseu, ultima oara dupa ce am plecat din CP2 la km 24 ( nu i-am retinut nr.)

S-a dat startul....si am pornit si noi exact dupa 1.56 minute. Am incercat sa fortez de la inceput insa degeaba, depaseam foarte greu fiind inghesuiala foarte mare si riscam o accidentare de la inceput. Am tot asteptat sa se termine asfaltul, sa pot merge si io mai calumea stiind ca multi vor incetini pe forestiere.

La un moment dat m-a depasit Soaca care era cam kamikaze, erau sa-l dea jos de vreo doua-trei ori cativa concurenti pe care ii depasise cam din scurt.

S-a intrat pe forestier, cam umed din cauza ploi care cazuse si cadea in continuare. S-au format doua trenulete de ciclisti, care nu puteau fi depasiti si care te incetineu rau de tot, asa ca am tot ales variante priin padure si boscheti. La un moment dat dupa vreo 5-6 km l-am prins pe Balan care avea pana. Am tot tras sa-i prind pe Bogdan si pe Andreea ... nici o sansa, ma chinuiam ingrozitor sa depasesc oameni care ori tineau de pozitia lor, ori nu puteau tine o parte din cauza terenului mlastinos.

Cu greu am ajuns la centura Bucurestiului si zarind in fata un camp mi-am zis ca aici e momentul sa ma descatusez si sa atac pozitiile din fata (adica primii 150). Insa, terenul era mai mult decat umed si mlastinos, era la fel ca Patinoarul Olimpic din Brasov. In timp ce o gramada de oameni cadeau ca secerati, eu incercam din rasputeri sa imi tin echilibrul. Am pastrat o viteza medie bunicica asa ca namolul nu prea avea timp sa se depuna pe saboti. Totul era sa nu incetinesc.

Am inceput sa depasesc deja concurenti cu gramada ceea ce imi ridicase moralul si uitasem de namolul de pe traseu. In scurt timp am prims iar un grup de 20-30 de ciclisti destul de compacti, asa ca iar am redus ritmul.

Nu eram obosit deloc, insa destul de nervos pe aglomeratia din traseu. Traseul devenise la un moment dat aproape impracticabil, a trebuit sa desfac saboti sa pot merge normal, oricum nu aveam nevoie de frane.

In sfarsit am ajuns pe drum mai tare, insa cu multe pietricele care sareau in sus ca pestii. Greseala mea a fost ca am fortat sa intrec cat mai multi, mai ales ca MTB ul meu era in forma. Insa dupa 100 m pe acel drum blestemat am auzit un ...crrrr...crrr si asta a fost...cursa se cam incheiase...derailleur-ul se infipsese in spite. Am incercat sa remediez cumva situatia...degeaba. Singurul lucru pe care l-am putut face in lipsa unei chei de lant ca sa-l pun pe direct, a fost sa-l las sa atarne in asa fel incat sa nu-mi blocheze roata de spate. Bun!...si ce fac acuma?...Era km 13-14...ma puteam intoarce...dar ce fac la masina pana vin ceilalti brasoveni de la premiere (Oana cu Andrei se intorceau si ei tarziu de la Decathlon). Mi-am zis ca 10 km pot alerga pana in CP1 si apoi...aveam sa ma intorc pe sosea pana inapoi la start.

Asa ca dai si alearga. Nu eram obosit asa ca alergarea era destul de facila, problema era ca trebuia sa imping bitza dupa mine ( si incarcata cu noroi nu era un lucru usor). Am ajuns la sosea care numai a sosea nu mai arata fiind plina de pietricele. Am alergat...si lumea trecea incet pe langa mine. A trecut si Aura de la Truly pe la km 18...il tot asteptam pe Balan si pe Iuly sa ma depaseasca...insa deocamdata nimic. La ecomarathon distantele pareau mai scurte din cauza diferentelor de nivel, aici vedeam sirul de ciclisti pe 2-3 km si ma ingrozeam la cat mai aveam de parcurs. Pe la 12.15 am ajuns la CP 1 dupa 15 km de MTB si 10 km de alergat. Am stat vreo 10 minute sa ma gandesc ce fac, am incercat sa mai repar ceva la MTB (oricum nu aveam ce), la un moment dat ma gandeam sa ma intorc in Bucuresti cu inca 2 fete ce aveau si ele derraileurul rupt. Cand, deodata apare Balan care avusese doua pene, si i-a fost greu sa faca rost de ceva camera. Am mai stat un pic si am hotarat sa mai alerg pana la km 40 un era celalalt punct de control ( arbitrii ziceau ca e km38 si ca se poate retrage din cursa si acolo). Aveam 14 km de alergat...hai ca se poate. Am plecat imediat dupa Balan, care si asta e cam kamikaze....in incercarea de a prinde plutonul si-a luat o tranta de ma mir ca nu a patit nimic ( cred ca avea 40 km la ora). Dupa vreo 500m-1km m-a prins din urma tipa de la start care a plecat in spatele meu, si care mersese bine primii 10 km ( cel putin asa am observat....pe la km 7 inca eram impreuna). Am schimbat vreo doua vorbe dupa care i-a dat talpa ( i-am uitat numarul...oricum felicitari pt cursa). Si uite asa a inceput iar o cursa de marathon. Pe la km 36 m-a ajuns Iuli care nu stiu ce a facut de a mers asa incet...oricumpt un incepator s-a descurcat bine. Tot pe acolo m-am intalnit cu Stefan Dan din Zarnesti care a incercat sa ma ajute sa-mi repar bitza sa nu mai alerg si ultimii 20 km...insa nu era nimic de facut.

Asa ca pe la 14.50 am ajuns in CP2 (km 38). Facusem pe ultimii 14 km 2.20 ( foarte mult...insa am tot pierdut cu derailleurul care imi mai intra in spitze...si cu noroiul care imi ingreunase destul de mult bitza). Tin sa multumesc si concurentului care pe la km 35 imi daduse niste cioco Tobleone si niste bombonele trase in ciocolata.
Am plecat in continuare pe traseu stiind ca pana la sosire mai is 17 km...si trimitand vorba prin concurenti sa mi se pastreze si mie niste paste la final. Numai la pastele alea ma gandeam!!!

Iar padure, iar camp, iar padure...concurentii treceau cu nonsalanta pe langa mine. Traseul foarte fain pt MTB. Nu a fost tehnic si nu a avut urcari sau coborari grele unde sa pot recupera.

Ultimii 3 km nu se mai terminau...era 16.14 si ma gandeam sa ajung pana la 16.30.

Am ajuns intr-un final la sosire dupa 6.38 ore...dupa 15 km de MTB si 40 de alergat.

Nicu e in primii 100, Andreea pe 6 la fete, Soaca in primii 150....iar Iuli cu Balan au facut cam 5.20.

Un concurs interesant...totusi, mult prea multi participanti....trebuiau cel putin 10 km de plat sa se desparta un pic plutonu. Noroi foarte mult, dar si asta are farmec.

NU stiu daca mai ajung la anu...sigur vor fi 2000. Felicitari organizatorilor!!!....nu e usor sa organizezi un astfel de eveniment.

Bafta Balan si Pupaza (Andreea) la Iron Bike Oradea din week.